Utilizăm cookies pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută. Pentru a ne conforma legislației în vigoare, trebuie să primim acordul Dvs. pentru a seta cookie-urile. Află mai multe.
Halate de baie pentru copii, femei și bărbați. Cadouri inspirate și accesorii utile!
Primul meu halat de baie a fost un cadou primit din partea sotiei la cateva luni dupa nunta. Era un halat de calitate, din velur, cu prosop pe interior. Nu mai purtasem niciodata un halat de baie asa ca, trebuie sa recunosc, la inceput nu l-am apreciat foarte mult. Fiind, insa, un cadou din partea sotiei, nu am avut alta optiune decat sa il agat pe cuierul din baie, unde a stat rabdator si disponibil, dar nefolosit cateva luni la rand. Ca toate deprinderile acumulate in timp, faptul ca nu folosisem niciodata un halat de baie ma facea sa nu-i vad utilitatea si sa-l privesc cu indiferenta dupa fiecare dus, tratandu-l ca pe un obiect de „mobilier”.
Lucrurile s-au schimbat, insa, odata cu sosirea toamnei. Racoarea de la finalul baii m-a determinat sa incerc, totusi senzatia si caldura oferite de imbracarea cu un halat de baie. Si iata cum cadoul „uitat” in cuierul din spatele usii a devenit, brusc dar pentru totdeauna, unul dintre accesoriile vestimentare preferate. Nenumaratele prosoape pe care le aveam, mari si mici, pufoase si absorbante, nu puteau oferi acelasi confort si nu puteau pastra aceeasi temperatura a corpului la iesirea din baie.
Dincolo de rasfatul oferit de un halat de baie, folosit dupa dusul de dimineata sau seara, ori ca o haina de casa moale si calduroasa, in timp am realizat ca exista si alte avantaje si motive pentru care halatele de baie pot fi utile, atat pentru copii si doamne, cat si pentru barbati.
1. Intimitate. De fiecare data cand aveti oaspeti care petrec mai multe zile la Dvs. un halat de baie va va ajuta sa evitati cursele in viteza dintre baie si dormitor, reprezentand solutia perfecta in prezenta musafirilor. Din aceasta perspectiva, nu ar fi rau sa pastrati un halat de baie in plus inclusiv pentru oaspetii Dvs. care, la randul lor, vor aprecia confortul si „protectia” acestuia.
2. La piscina sau SPA. Ati uitat vreodata sa luati la piscina un prosop mare cu care sa va stergeti la iesirea din apa? Daca raspunsul este „da”, inseamna ca intelegeti pe deplin importanta acestuia. Prosoapele mai mici nu vor fi cu adevarat de folos, iar cele mari, desi utile, nu vor oferi confortul si caldura unui halat de baie in care sa va infasurati la iesirea din apa. Mai ales pentru copiii de toate varstele, halatul de baie reprezinta unul dintre cele mai importante accesorii atunci cand merg la piscina, in special in anotimpurile reci.
3. Diminuarea „stocurilor” de prosoape: asa cum am mai spus deja, halatul de baie functioneaza ca o alternativa mai eficienta si mai calduroasa la un prosop clasic.
4. Costum de petrecere, inclusiv petrecerea burlacitelor. Halatul de baie va poate scoate de multe ori din incurcatura atunci cand trebuie sa participati la o petrecere in pijamale sau una cu costume. Cateva bigudiuri roz in par, niste ochelari cu lentile groase pe nas si un halat de baie peste pijamale sau haine si nu doar ca veti rezolva problema, dar veti deveni si sufletul petrecerii. Iar pentru nuntile la care domnisoarele doresc o petrecere a burlacitelor cu adevarat speciala, toate fetele se pot imbraca in halate personalizate cu numele lor si cu un design haios, la alegere.
5. Doar pentru doamne si domnisoare: in serile in care prietenele va viziteaza, puteti fi gazda perfecta si imbracata adecvat intr-un halat de baie, veti putea pregati toate cele necesare pentru pedichiura, masti de fata, floricele de porumb si, bineinteles, un film!
Halatele de baie pot fi din bumbac 100% sau un amestec de bumbac si poliester, din frotir (prosop), din polar (sintetice), cele tip „cocolino”, din microfibra sau cele recomandate si oferite de noi, pe ePersonalizat.ro, din velour, catifelate la exterior si din prosop absorbant pe interior, din bumbac 100% si la o calitate premium. Pe acestea le si personalizam in (aproape) orice modalitate doriti, cu un text si un design la alegere, o monograma sau un semn zodiacal.
Evident, halatele de baie pot fi atat pentru copii cat si pentru adulti, in diverse variante de culori si marimi. Pentru copii, noi va oferim halate de baie albe, personalizate, pentru toate varstele, de la 1 la 14 ani. Exista doua variante pe care vi le punem la dispozitie: halate de baie cu albinute si ursuleti, ce pot fi personalizate doar cu text si halate de baie albe, ce pot fi personalizate atat cu text, cat si un design / monograma / semn zodiacal, la alegere. Ambele variante sunt disponibile in masuri potrivite copiilor intre 1 si 14 ani. Iar pentru bebelusi (1-2 ani), in cazul variantei cu albinute si ursuleti, avem atat halate albe, cat si halate colorate (albastre, roz, rosii, turcoaz, galbene, etc).
In cazul adultilor, va oferim halate de baie personalizate in diverse variante de culori, atat pentru doamne cat si pentru domni. Halatele de baie pentru femei pot fi albe, roz-deschis, roz-inchis, roz-piersica, verzi sau mov, in timp ce halatele de baie pentru barbati pot fi albe, albastru inchis, albastru deschis, grena inchis, verzi sau mov. In privinta marimilor, de multe ori halatele de baie pentru barbati sau femei sunt oferite doar in varianta unei marimi universale. Pe ePersonalizat.ro facem eforturi sa vi le oferim in toate marimile posibile: S, M, L, XL si XXL pentru doamne, XL, XXL si XXXL pentru domni si chiar si marimi foarte mari, 4XL sau 5XL. In plus, pentru doamne, avem si halate de baie trei sferturi (mai scurte) si cu gluga, ideale pentru uscarea rapida a parului la iesirea din baie.
Personalizarea halatelor de baie se realizeaza, intotdeauna, prin broderie, cea mai eleganta si calitativa modalitate de personalizare. Astfel, pe langa rolul practic si utilitatea halatului de baie, acesta va capata si un caracter cu adevarat personal, unic si original. Aceste halate se preteaza foarte bine pentru a fi oferite ca si cadouri personalizate pentru diverse ocazii, aniversari sau evenimente speciale. In plus, atunci cand sunt grupate ca si set de halate personalizate, pot reprezenta cadoul ideal de nunta / cununie pentru miri sau nasi, la aniversarea nuntii sau pur si simplu un cadou de casa noua sau pentru un cuplu.
Pentru personalizarea halatelor de baie va punem la dispozitie o gama foarte variata de designuri. In cazul in care doriti sa le oferiti ca si cadouri de nunta, puteti alege un design specific, cu mirele si mireasa, masina nuntii, verighete, porumbei sau monograma familiei. Pentru nasi sau pentru cupluri, puteti alege un design potrivit fiecaruia, incepand cu monograma cuplului, diverse forme de inimi, pasarele, fluturasi, gargarite sau pisicute, ori un design care sa reflecte pasiunile acestora (pictori, muzicieni, pescari, bucatari...). Cat despre cuplurile al caror nume de familie are o semnificatie anume, putem gasi designul potrivit, asa cum am facut-o pentru familia Porumbel, cu setul de halate de mai jos.
Aceasta a fost, pe scurt, povestea transformarii unui cadou putin apreciat la momentul primirii intr-o adevarata pasiune si, prin ePersonalizat.ro, intr-o profesie. Gasiti pe site-ul nostru una dintre cele mai diversificate oferte de halate de baie din Romania si, credem noi, cea mai variata si profesionista abordare in privinta personalizarii prin broderie a halatelor de baie. Va multumim pentru interes si va invitam sa studiati varietatea halatelor de baie de pe ePersonalizat.ro, pe care le veti gasi in diferite categorii de produse: Bebe, Copii, Cadouri Ea, Cadouri El, Nunta si Home & Deco.
Comentarii
Buna ziua! As dori sa achizi?ionez doua halate de piscina, care absorb apa, sub?iri, lungi. Sau unul lung de dama si unul trei sferturi de b?rbat. Imi pute?i da un pre?, va rog? Culori disponibile si pre? pentru personalizare, cu numele sau alt ?nsemn. Mul?umesc frumos! A?tept r?spuns, nu m am priceput sa comand direct. Alina Circiuvoianu
Multumesc !
Am gasit pe site-ul dvs produse care ma interesau (halat si prosop). Gasisem produse similare si pe alte site-uri, dar ideea de a le personaliza mi s-a parut extrem de interesanta. Mai mult, ma gandeam ca o firma care personalizeaza produsele nu poate sa faca asta decat pe ceva de calitate. Problema mea era ca, printre modelele de broderie afisate pe site, nu gaseam exact personalizarea pe care o doream. Am sunat pe mobil si am vorbit cu o doamna surprinzator de amabila, care m-a lamurit cu variantele pe care le aveam la dispozitie. Din discutii am inteles despre ce fel de produse era vorba si, consiliat astfel, mi-am dat seama ca un alt produs era mai apropiat de ceea ce doream eu. Am optat, pe langa halat, si pentru prosopul acela de spa-piscina pentru doamne, care am realizat ca e cu adevarat deosebit. Imi faceam griji ca, la spalare, "ariciul" se va agata de alte haine (dar se pune in masina direct inchis), ca nu va fi suficient de regalbil pentru marimea dorita (e suficient pentru orice marime), ca elasticul e incomod la sters cu prosppul (nu e ). Dupa discutia telefonica si ulterior, in momentul in care am primit prosopul, m-am convins ca imi facusem griji degeaba. M-am felicitat ca am ascultat- de sfaturile doamnei de la firma. E un prosop cu adevarat special (si estetic, si de efect si practic)
Cat despre monograma de aplicat, aici aveam o alta problema: doream ceva ce nu se gasea printre modelele afisate, asa ca, in urma discutiei telefonice, explicand ce-mi doresc, am stabilit "cum poate fi impacata tehnologic si capra si varza". Am trimis prin e-mail parerile, ideile si variantele mele, iar cand am primit pachetul cu comanda, am realizat ca totul era putin mai bine decat mi-am imaginat: calitatea produselor, forma si marimea monogramei, calitatea monogramei. Totul.
Atunci mi-a venit o noua idee, de a completa cadoul pregatit, cu inca un produs, care nu se gasea, din pacate, in oferta site-ului. Asa ca am sunat din nou la firma, interesandu-ma daca pot primii inca doua monograme similare pentru a le aplica pe noile produse, pe care deja le aveam cumparate. Intelegand inca o data care sunt dorintele mele, totul s-a rezolvat, iar azi tocmai am primit ultima comanda (mai ciudata, ca de altfel si prima comanda, recunosc). Vreau sa-i multumesc doamnei (pe care, imi cer scuze, nu stiu cum o cheama) ca a avut rabdare cu mine, ca a inteles si lucrurile pe care nu am stiut sa i le explic exact, ca a putut sa realizeze tehnologic ce mi-am dorit si ca mi-a trimis produsele cu 3 zile mai devreme decat stabilisem initial ca e posibil.
Inca o data multumesc!
As dori un halat de baie personalizat, daca se poate pe bleumarin, masura XXXL. Astept rawspunsul dv.