Nu mai este niciun secret ca economia Chinei si-a incetinit cresterea galopanta cu care ne obisnuise. In aceste conditii, chinezii bogati, deloc putini, au inceput sa caute modalitati de a scoate mari cantitati de bani in afara tarii, ingrijorati de deprecierea monedei locale si, implicit, de impactul negativ asupra averilor acumulate. 

Chinezii si banii

 

Exista o limita de 50.000 de dolari (americani) ce pot fi scosi din China, anual, de catre fiecare chinez, asa ca familiile bogate au inceput sa apeleze la rude si prieteni pentru a scoate fiecare din tara (de multe ori cu "sacosa") cei 50.000 USD. Un calcul simplu ne arata ca 100 de oameni pot scoate din tara 5 milioane de dolari. Veti vedea ca nu este doar un exercitiu matematic.

In ultimul an, nu mai putin de 1 trilion de dolari au iesit din China, pe diverse cai, operatiunile financiare fiind efectuate atat de companii cat si de persoane private. Unele din metodele folosite sunt absolut legale: investitii in imobiliare in diverse alte tari sau achizitia unor  companii straine. Altele sunt la limita legii sau chiar ilegale.

Astfel, potrivit editiei tiparite a The New York Times din 14 Febriarie 2016, o femeie din Shanghai a apelat, saptamanile trecute, la nu mai putin de 140 de rude, prieteni si prieteni de-ai prietenilor pentru a schimba yuani in 7 milioane de dolari si a-i scoate din tara. Luna trecuta, in ianuarie, un medic din estul Chinei a luat zborul de dimineata catre Hong Kong special pentru a cumpara o asigurare de viata de... 50.000 USD, o varianta de a scoate banii din tara din ce in ce mai populara, intrucat polita poate fi cumparata in yuani, dar rascumparata in dolari americani.

Nu toti cei dornici de a scoate dolari din China, sunt, insa, la fel de norocosi. Anul trecut, o femeie a fost prinsa de catre oficialii vamali incercand sa iasa din tara cu 250.000 de dolari prinsi cu banda adeziva de piept si coapse si ascunsi inclusiv in ghete.

Bloomberg.com enumera alte cateva metode de a evita limita anuala de 50.000 de dolari. Una dintre ele este folosirea caselor de schimb din Hong Kong pentru a transfera yuani aflati intr-un cont din China continentala intr-un alt cont, in dolari, aflat in Hong Kong. Transferul se realizeaza prin intermediul tranzactiilor specifice companiilor, care nu sunt supuse restrictiilor aplicate persoanelor. O alta varianta este reprezentata de achizitionarea printr-un card de credit, la pret supraevaluat, a unui produs foarte scump. Imediat dupa ce plata a fost efectuata, comerciantul permite returnarea produsului, doar ca, in schimbul unui comision de 5-10%, magazinul ramburseaza sub forma de cash suma platita, initial, cu cardul. 

Toate aceste metode au inceput sa fie tot mai atent monitorizate si supravegheate de catre autoritatile din China, ingrijorate de impactul negativ pe care aceste tranzactii il pot avea asupra economiei. Totusi, exodul capitalului pune deja o mare presiune asupra monezii locale, yuanul. Evolutiile cursului de schimb din perioada urmatoare vor depinde, cu siguranta si de abilitatea guvernului chinez de a impiedica generalizarea unor tranzactii similare prin care valuta sa poata parasi masiv tara, producand dezechilibre semnificative economiei chineze, aflata oricum intr-o pierdere de ritm. 

In cazul Romaniei posibilitatile de cheltuire a banilor sunt nenumarate, dar sfatul nostru este sa le investiti in lucruri de calitate si mai ales in cadouri personalizate pentru cei dragi!

Foto: freeimages.com, Manuel de la Pena